ABOUT EVENT
Invitație: Vă invităm să participaţi la Conferinţa Internaţională “Criminalistica şi contribuţia sa la dezvoltarea societăţii umane” / International Conference “Forensic Science and its Implications in the Development of Human Society” (FOSIDHUS), care va avea loc online, pe data de 24 Aprilie 2021.
Prezentarea generală a evenimentului: În spiritul celor 8 Conferinţe Naţionale de Criminalistică organizate anterior şi care s-au bucurat de un real succes, în anul 2021 Facultatea de Drept a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în colaborare cu Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi (INEC – LIEC Iaşi), Asociaţia Română a Specialiştilor în Expertizarea Accidentelor de Trafic (ARSEAT) şi Asociaţia Studenţilor la Drept (ASD) organizează prima ediţie a Conferinţei Internaţionale “Criminalistica şi contribuţia sa la dezvoltarea societăţii umane” / “Forensic Science and its Implications in the Development of Human Society” (FOSIDHUS).
Comitetul ştiinţific:
Dr. Aldo MATTEI, Şeful Departamentului de amprentare al ENFSI (European Network of Forensic Science Institutes)
prof. dr. Valeriu BUJOR, rector al Institutului de Ştiinţe Penale şi Criminologie aplicată, Republica Moldova
conf. dr. Ryhor TRATSIAKOU, Universitatea Yanka Kupala din Grodno, Belarus
conf. dr. Ioana Maria COSTEA, decan al Facultăţii de Drept a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
lect. dr. Ancuţa Elena FRANŢ, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
lect. dr. Daniel ATASIEI, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
lect. dr. Mihai DUNEA, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
lect. dr. Valentin POHOAŢĂ, Facultatea de Fizică, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
expert Gabriel Dumitru PĂDURARU, Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi
prof. dr. Călin SCRIPCARU, medic primar de Medicină legală în cadrul Institutului de Medicină legală Iaş
Comitet de organizare: Ancuța Elena FRANȚ, Olga Andreea URDA & Alexandru Ionuț TOADER
|
||
Opening session and Keynote speeches Link Microsoft Teams: FOSIDHUS Opening Session Chairs: Ancuța Elena FRANȚ, Olga Andreea URDA & Alexandru Ionuț TOADER |
||
Keynote speaker |
The title of the scientific paper |
The time scheduled for the presentation (Romania time) |
Tudorel TOADER Prof. dr. / Professor, PhD Rector / University President, “Alexandru Ioan Cuza University” of Iași, Romania |
Discursul de inaugurare a conferinței Opening Speech |
9.00 A.M. |
Valeriu BUJOR Prof. dr. / Professor, PhD Rector / University President, Institute of Criminal Sciences and Applied Criminology, Republic of Moldova |
Unele abordări conceptuale vizând delimitarea obiectului generic al științelor din ciclul criminologic Some Conceptual Approaches Regarding the Definition of the Generic Object of Sciences in the Criminological Cycle |
9.20 A.M. |
Doru Ioan CRISTESCU Procuror dr. / Prosecutor, PhD Former Head of DIICOT, Former Director of Romanian National Institute for Forensic Expertise |
Tactica trecerii de la procesul investigativ informativ operativ la procesul penal în cazul infracțiunilor contra securității naționale și de terorism Tactics of the Transition from the Operative Informative Investigative Process to the Criminal Proceedings in the Case of Offences against National Security and Terrorism Offences |
9.40 A.M. |
Ryhor TRATSIAKOU Associate Professor, PhD Yanka Kupala State University of Grodno, Republic of Belarus |
Globalization and Information Technologies: Challenges for Law Enforcement in the Republic of Belarus |
10.00 A.M. |
Aldo MATTEI PhD Chair of European Network of Forensic Science Institutes Fingerprint Working Group (ENFSI – EFPWG) |
Assessing the performance of Fingerprint laboratories through collaborative exercises and proficiency tests |
10.30 A.M. |
Jean-Louis van GELDER Professor, PhD, Head of Department of Criminology, Max Planck Institute for the Study of Crime, Security and Law |
Virtual Reality in Crime Research: Current Applications and Future Potential |
11.00 A.M. |
Călin SCRIPCARU Prof. dr. / Professor, PhD Forensic Medicine Institute, Iași |
Provocări criminalistice privind protecția anti-Covid a investigatorilor care desfășoară cercetarea la fața locului Forensic Challenges Regarding the Anti-Covid Protection of Investigators Conducting On-site Investigations |
11.30 A.M. |
Alexandru Ionuț TOADER (Asist. dr. /Junior Assistant, PhD) & Olga Andreea URDA (Lect. dr. / Assistant Professor, PhD) Faculty of Law, “Alexandru Ioan Cuza University” of Iași, Romania |
Rolul expertizei criminalistice în identificarea înscrisurilor falsificate. Aspecte practice din activitatea notarului public si avocatului The Role of Forensic Expertise in Identifying Forged Documents. Practical Aspects of the Activity of the Notary Public and the Lawyer |
11.50 A.M. |
Ancuța Elena FRANȚ Lect. dr. /Assistant Professor, PhD Faculty of Law, “Alexandru Ioan Cuza University” of Iași, Romania |
Este știința Criminalisticii în criză? Is Forensic Science in Crisis? |
12.05 P.M. |
FOSIDHUS - PANEL 1 Link Microsoft Teams: FOSIDHUS Panel 1 Chair: Ancuța Elena FRANȚ |
||
1.1. Secțiunea Tehnică și Tactică Criminalistică Forensic Technics and Tactics Section |
||
Speaker |
The title of the scientific paper |
The time scheduled for the presentation (Romania time) |
Mihail GHEORGHIȚĂ (Prof. dr., habilitat în drept / Professor, PhD State University of Moldova, Chișinău) & Anatol ROTARI (expert judiciar de categorie superioară / senior judicial expert) |
Temeiurile, procesul și tactica audierii expertului judiciar The Grounds, Process and Tactics of the Judicial Expert Hearing |
12.30 P.M. |
Vitalie RUSU (conf. dr. / Associate Professor, PhD) & Serghei GAVAJUC (lect. dr./ Assistant Professor, PhD) State University from Bălți, Republic of Moldova |
Reflecții de ordin doctrinar privind bazale tactice ale activității speciale de investigații Doctrinal Reflections on the Tactical Bases of the Special Investigation Activity |
12.40 P.M. |
Efim OBREJA & Nicolae GURĂU experţi judiciari / judicial experts National Center of Judicial Expertise attached to the Ministry of Justice of the Republic of Moldova |
Determinarea vechimii absolute a documentelor pretins istorice din sec. XVII şi XIX. Studiu de caz Determining the Absolute Age of the Allegedly Historical Documents from 17th and 19th Centuries: Case Study |
12.50 P.M. |
Adela KOVACS PhD The Museum of Botoșani County |
Dactiloscopia între arheologie şi criminalistică. Determinări dactiloscopice pe fragmente ceramice aparţinând Culturii Cucuteni (4600-3500 î. Hr.) Fingerprinting Between Archeology and Forensics. Dactyloscopic Findings on Ceramic Fragments Belonging to the Cucuteni Culture (4600-3500 BC) |
13.00 P.M. |
Vasile DROBOTĂ I.P.J. Iași, Serviciul de Criminalistică / Iași County Police Inspectorate, Forensic Department |
Tipuri de urme care fac obiectul de studiu al traseologiei judiciare și considerații asupra potențialului individualizator al acestora Types of Traces that Are the Subject of Judicial Trace Study and Considerations on their Individualizing Potential |
13.10 P.M. |
Nicolae CĂRĂUȘ Doctorand / PhD Student Faculty of Law, University of Craiova, Romania |
Necesitatea și proporționalitatea prelevării probelor biologice. Sarcina verificării acestor condiții Necessity and Proportionality of Biological Sampling. The Task of Verifying these Conditions |
13.20 P.M. |
Q&A |
13.30 P.M. |
|
1.2. Secțiunea Criminologie și Prevenirea săvârșirii infracțiunilor Criminology & Crime Prevention Section |
||
Larisa BUGA (PhD in Law, dean) & Valeriu BUJOR (Professor, PhD, University President), Institute of Criminal Sciences and Applied Criminology, Republic of Moldova |
Expertiza criminologică în mecanismul de prevenire a criminalității Criminological Expertise in the Criminal Prevention Mechanism |
13.40 P.M. |
Bianca Maria Carmen PREDESCU (Prof. univ.dr./ Professor, PhD, Faculty of Law, University of Craiova, Romania) & |
Considerații de ordin criminologic cu privire la participația improprie în cauzele cu minori Criminological Considerations Regarding the Improper Participation in Cases that Involve Underaged Persons |
13.50 P.M. |
Irina IACUB Conf. interimar dr. / Associate Profesor, PhD Institute of Criminal Sciences and Applied Criminology, Republic of Moldova |
Expertiza criminologică a actelor normative Criminological Expertise of Laws |
14.00 P.M. |
Djulieta VASILOI Conf. dr. / Associate Professor, PhD Institute of Criminal Sciences and Applied Criminology, Republic of Moldova |
Fluctuații ale criminalității pe timp de pandemie Crime Fluctuations during Pandemic |
14.10 P.M. |
Luciana GOMES de FREITAS PhD student University of Szeged, Hungary Legum Magister, LLM |
Criminal Responsibility for environmental damage: An analysis of Brazilian and European Cases |
14.20 P.M. |
Ryma KLIUCHKO Associate Professor, PhD Head of the Criminal Law, Criminal procedure and Criminalistics Department of Yanka Kupala State University of Grodno, Belarus |
Information relations as an object of criminal law protection in the information society |
14.30 P.M. |
Costică CIOCAN Doctorand / PhD Student Faculty of Law “Alexandru Ioan Cuza University” of Iași, Romania |
Dileme postdelictuale - între asumarea responsabilității și negarea faptei comise Post-crime Dilemmas – between Taking Responsibilities and Denying the Act Committed |
14.40 P.M. |
Q&A |
14.50 P.M. |
|
1.3. Secțiunea Medicină Legală Forensic Medicine Section |
||
Bianca HANGANU (Lect. dr./ Assistant Professor, MD, PhD) & Beatrice Gabriela IOAN (Profesor, Doctor in Medicină/Professor, PhD) Grigore T. Popa University of Medicine and Pharmacy of Iași |
Interpretarea postmortem a alcoolemiei- o provocare în toxicologia medico-legală Postmortem Interpretation of Blood Alcohol Concentration - A Challenge in Forensic Toxicology |
15.00 P.M. |
Baria ABBASI Jamia Millia Islamia – New Delhi, India |
Thyroid hormone signalling in mechanical asphyxia and criminal instances an updated review |
15.10 P.M. |
Adrian Cristian MOISE Conf. dr. / Associate Professor, PhD “Spiru Haret” University from Bucharest, Faculty of Legal, Economic and Administrative Sciences, Craiova, Romania |
Probleme de criminalistică şi medicină legală privind efectuarea expertizelor Problems of criminalistics and forensic medicine regarding the performance of the expertises |
15.20 P.M. |
Camelia-Andreea TEODORESCU Master în Drept, Specializarea Criminalistică / Legum Magister, LLM, Forensic Specialization, Faculty of Law, “Alexandru Ioan Cuza University” of Iași, Romania |
Importanța entomologiei în cadrul cercetării criminalistice - determinarea intervalului minim post-mortem The Importance of Entomology in Forensic Research - Determining the Minimum Post-mortem Period of Time |
15.30 P.M. |
Valeria PÎRLEA Licențiat în Drept / Bachelor of Laws, Faculty of Law, “Alexandru Ioan Cuza University” of Iași, Romania |
Clasificarea multiaxială a tatuajelor. Importanța acesteia pentru investigațiile criminalistice |
15.40 P.M. |
Q&A |
15.50 P.M. |
|
1.4. Secțiunea Aspecte criminalistice privind procesul penal Forensic Aspects Regarding Criminal Proceedings |
||
Ion COVALCIUC Lect. Dr. / Assistant Professor, PhD State University “Alecu Russo” from Bălți, Republic of Moldova |
Admisibilitatea probelor în procesul penal – prevederi normative și abordări jurisprudențiale Admissibility of Evidence in Criminal Proceedings - Normative Provisions and Jurisprudential Approaches |
16.00 P.M. |
BOAZ OYOO WERE PhD. Student in Law Faculty of Law, University of Szeged, Hungary |
The Challenges of Procuring Forensic Evidence and Criminal Proceedings in Kenya |
16.10 P.M. |
Ali ZANDAGHTAEI University of Szeged, Hungary |
Jury and Forensic Science |
16.20 P.M. |
Alin PETREA Doctorand / PhD Student Faculty of Law , University of Craiova, Romania |
Despre „nevinovăție” în dreptul procesual penal român și în criminalistică About “ innocence” in Romanian Criminal Procedural Law and in Forensics |
16.30 P.M. |
Vasile-Ioan VIDRIGHIN (Lect. dr. / Assistant Profesor, PhD) & George-Cătălin GROSU (PhD Student) Faculty of Law, University “Lucian Blaga” from Sibiu, Romania |
Soluții jurisprudențiale de desființare cu trimitere spre rejudecare în procedura camerei preliminare. Aspecte privind administrarea probelor în procedura camerei preliminare Jurisprudential Solutions for Annulment with Sending for a New Judging in the Preliminary Chamber Procedure. Aspects Regarding the Administration of Evidence in the Preliminary Chamber Procedure |
16.40 P.M. |
Q&A |
16.50 P.M. |
|
FOSIDHUS - PANEL 2 Link Microsoft Teams: FOSIDHUS Panel 2 Chair: Despina – Martha ILUCĂ |
||
2.1. Secțiunea Metodologie criminalistică Forensic Methodology Section |
||
Speaker |
The title of the scientific paper |
The time scheduled for the presentation (Romania time) |
Petruț CIOBANU Conf. dr./ Associate Professor, PhD Faculty of Law Criminal Law Department University of Bucharest, Romania |
Investigarea criminalistica a accidentelor de trafic rutier Forensic Investigation of Road Traffic Accidents |
12.30 P.M. |
Mihai Alexandru STANCIU Asist. dr./Junior Assistant, PhD Faculty of Law “Ovidius” University from Constanța, Romania |
Aspecte de practică neunitară și aspecte criminalistice privind unele infracțiuni contra familiei Aspects of Differences in Judicial Practice and Forensic Aspects Regarding some Offences against the Family |
12.40 P.M. |
Mihail GORINCIOI Doctorand/ PhD Student Faculty of Law University of Craiova, Romania |
Drepturile și libertățile fundamentale în contextul implementării metodologiei privind investigarea criminalistică a infracţiunilor de corupție Respecting Fundamental Rights and Freedoms in the Context of Implementing the Methodology for Forensic Investigation of Corruption Offenses |
12.50 P.M. |
Bogdan Liviu PĂNOIU Doctorand/ PhD Student Faculty of Law University of Craiova, Romania |
Aspecte teoretice și practice privind cauzele de nepedepsire și de atenuare a pedepsei prevăzute în Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri Theoretical and Practical Aspects Regarding the Causes of Impunity and Mitigation of the Punishment Provided by Law no. 143/2000 on Preventing and Fighting Illicit Drug Trafficking and Consumption |
13.00 P.M. |
Petru BOLOS Doctorand / PhD Student State University of Moldova |
Abordări doctrinare și jurisprudențiale privind infracțiunile de corupție Doctrinal and Practical Approaches to Corruption Offences |
13.10 P.M. |
Ivan UNGUREAN magistru în drept / Legum Magister, LLM Doctorand / PhD Student State University of Moldova |
Fenomenul îmbogățirii ilicite: Aspecte criminalistice The Phenomenon of Illegal Enrichment: Forensic Aspects |
13.20 P.M. |
Dumitru CUCU magistru în drept / Legum Magister, LLM Doctorand / PhD Student State University of Moldova |
Manipulările din sfera financiar bancară, nebancară și evaluarea pericolului social al acestor infracțiuni Handlings in the financial banking and non-banking domains and risk assessment of these crimes |
13.30 P.M. |
Marius – Cosmin MACOVEI Asociația Profesională Colegiul Consilierilor Juridici din Iași / Professional Association of Legal Advisers from Iași, Romania |
Considerații privind implicațiile monedelor virtuale în sfera infracțională și modalități de investigare a infracțiunilor săvârșite prin intermediul lor Considerations on the Implications of Virtual Currencies in the criminal Field and Ways of Investigating the Crimes Committed through Them |
13.40 P.M. |
Q&A |
13.50 P.M. |
|
2.2. Secțiunea Psihologie judiciară Forensic Psychology Section |
||
Tudorița GRĂDINARIU Asist. dr./ Junior Assistant, PhD Faculty of Psychology and Educational Sciences,“Alexandru Ioan Cuza” University of Iași, Romania |
Considerații juridice ale comportamentului de tip bullying Legal Considerations on Bullying Behavior |
14.00 P.M. |
Andreea-Luciana URZICĂ Doctorand, cadru didactic asociat / PhD student & Associate Teaching Assistant, Faculty of Psychology and Educational Sciences, “Alexandru Ioan Cuza” University of Iași, Romania |
O pledoarie pentru conștientizarea erorilor cognitive în procesarea și interpretarea probelor furnizate de martori. Argumentele psihologiei A Plea for Bias Awareness in Processing and Interpretation of Evidence Provided by Witnesses. Psychology on the Stand |
14.10 P.M. |
Darya IVINSKAYA Senior lecturer of the International Law Department of Yanka Kupala State University of Grodno, Republic of Belarus |
Psychologist as a potential subject of social impact on convicts |
14.20 P.M. |
Lavinia-Mădălina ADAM Licențiat în Drept / Bachelor of Laws, Faculty of Law, “Alexandru Ioan Cuza University” of Iași, Romania |
Elemente cu specific feminin ce pot fi incidente în cadrul unei investigații criminalistice Specific Feminine Elements that Might Occur amid a Forensic Investigation |
14.30 P.M. |
Raluca-Iuliana DIAC Licențiat în Drept / Bachelor of Laws, Faculty of Law, “Alexandru Ioan Cuza University” of Iași, Romania |
Influențarea declarațiilor martorilor prin tactici psihologice Influencing Witness Statements Through Psychological Tactics |
14.40 P.M. |
Q&A |
14.50 P.M. |
|
2.3. Secțiunea Provocările Criminalisticii în pandemia Covid The Challenges of Forensics in Covid Pandemic |
||
Lavinia PRICINĂ BOBEICĂ Doctorand / PhD Student, Faculty of Law, University of Craiova, Romania |
Masca de protecţie - barieră în procesul de ascultare a suspectului sau inculpatului Protective Mask - Barrier in the Process of Listening to the Suspect or Defendant |
15.00 P.M. |
Madalina Elena MASCARELL Doctorand / PhD Student “Titu Maiorescu” University from Bucharest, Romania |
Efectul pandemiei COVID-19 asupra Romaniei. Rolul Guvernului in gestionarea pandemie si post-pandemie The Effect of the COVID-19 Pandemic in Romania. The Role of the Government in Pandemic and Post-pandemic Management |
15.10 P.M. |
Diana HOLBAN Master în Drept, Specializarea Criminalistică / Legum Magister, LLM, Forensic Specialization, Faculty of Law, “Alexandru Ioan Cuza University” of Iași, Romania |
Impactul Covid 19 asupra securităţii cibernetice The Impact of Covid 19 on Cyber Security |
15.20 P.M. |
Costel GÎTLAN Doctorand/PhD Student Faculty of Philosophy and Social-Political Sciences, “Alexandru Ioan Cuza University” of Iași, Romania; Police officer, Iași County Police Inspectorate |
Violența în familie în pandemia de COVID-19. Sesizarea și intervenția în condițiile de risc epidemiologic Domestic Violence in the Covid-19 Pandemic. Reporting to the Police and Intervention in Conditions of Epidemiological Risk |
15.30 P.M. |
Q&A |
15.40 P.M. |
Criminalistica este o disciplină de mare interes, atât pentru persoanele care lucrează în domeniul juridic, cât şi pentru publicul larg. Acest interes major este justificat de importanţa Criminalisticii, care, prin aplicarea metodelor ştiinţifice, permite aflarea adevărului, ceea ce reprezintă un deziderat esenţial, nu doar pentru domeniul juridic, ci şi pentru societate, în general. Motivaţi de importanţa Criminalisticii, dorim să creăm un mediu propice pentru ca specialiştii din acest domeniu să poată construi un dialog cu privire la ideile şi descoperirile lor ştiinţifice.
Printre distinşii invitaţi din acest an, îi vom întâmpina cu bucurie pe:
dr. Aldo Mattei (Preşedintele Departamentului pentru studiul amprentelor din cadrul European Network of Forensic Science Institutes - ENFSI);
prof. dr. Valeriu Bujor (Rector al Institutului de Ştiinţe Penale şi Criminologie Aplicată, Republica Moldova);
conf. dr. Ryhor Tratsiakou (Universitatea de Stat Yanka Kupala din Grodno, Belarus).
Cei trei invitaţi menţionaţi sunt, de asemenea, membri ai Comitetului Ştiinţific al conferinţei.
Tema ediţiei din acest an este “Provocările Criminalisticii în pandemia Covid”. Această temă este expresia dorinţei noastre de a stimula căutarea unor soluţii eficiente pentru problemele actuale cu care se confruntă societatea, probleme care se reflectă inclusiv în domeniul Criminalisticii.
►Informaţii importante pentru persoanele care doresc să participe
● Evenimentul va avea loc pe data de 24 aprilie 2021.
● Conferinţa se va desfăşura pe o platformă online. Toate informaţiile tehnice necesare pentru accesarea platformei vor fi comunicate participanţilor în timp util.
● Pentru a vă înregistra, vă rugăm să completaţi şi să trimiteţi formularul: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfuQR27kvN768l_qvy_hC-C5zLaDcl5RUHGciFkL65esasgaQ/viewform
● Termenul-limită pentru înregistrarea în vederea participării la conferinţă este 12 Aprilie 2021.
● Lucrările ştiinţifice ale participanţilor se pot referi la o gamă largă de subiecte, din domeniul Criminalisticii sau din domenii conexe, precum Criminologie, Medicină legală, Psihologie judiciară, Drept procesual penal, Toxicologie judiciară etc.
● Lucrările ştiinţifice in extenso, după ce vor fi analizate conform sistemului peer review, dacă vor îndeplini condiţiile necesare, vor fi publicate în Analele Ştiinţifice ale Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, seria Ştiinţe Juridice, revistă indexată în bazele de date internaţionale HeinOnline, SCIPIO şi CEEOL. Termenul-limită pentru trimiterea lucrărilor in extenso este 1 iunie 2021. Participanţii la conferinţă vor primi în timp util informaţii suplimentare privind publicarea lucrărilor lor ştiinţifice.
● Lucrările ştiinţifice in extenso trebuie realizate respectând cu stricteţe regulile de redactare care pot fi găsite la adresa: pub.law.uaic.ro/ro/ghidul-autorilor (Vă rugăm să copiaţi şi să inseraţi textul în browser-ul dvs.)
● Nu se percepe taxă de participare la conferinţă şi nici taxă pentru publicarea articolelor acceptate.
● Pentru informaţii suplimentare, trimiteţi un mail la adresa: ancuta.frant@uaic.ro
Suntem convinşi că, prin participarea dumneavoastră, acest eveniment va aduce o contribuţie importantă la dezvoltarea Criminalisticii, ceea ce, în esenţă, este una dintre premisele necesare pentru crearea unei societăţi mai bune!
B-dul Carol I nr. 11, cod 700506, IAŞI
Secretariat cursuri IF:
+40 232 201058
+40 232 201158
Fax: +40 232 201858
secretariat.if.drept@uaic.ro
Secretariat cursuri IFR:
+40 232 201272
Fax: +40 232 201872
secretariat.ifr.drept@uaic.ro