PROGRAMUL ERASMUS+ KA131-HED Apel deschis la candidaturi pentru mobilități de formare (STT) în anul academic 2023 - 2024

PROGRAMUL ERASMUS+ KA131-HED

Apel deschis la candidaturi pentru mobilități de formare (STT) în anul academic 2023 - 2024

 

Mobilitate de formare (STT) - perioadă de timp petrecută de personalul unei universități într-o instituție din străinătate, în cadrul Programului Erasmus+ KA131-HED, în scop de formare, în vederea îmbunătățirii serviciilor universității.

Instituții gazdă eligibile:

Mobilitățile de formare se pot desfășura în instituții din țările Programului Erasmus+ KA131-HED: statele membre UE, statele SEE (Norvegia, Islanda și Liechtenstein), Turcia, Macedonia de Nord și Serbia)1.

Durata mobilității:

Durata minimă a unei mobilități de formare (STT) este de 2 zile (excluzând transportul), iar durata maximă este de 2 luni. În cazul mobilităților mai lungi de două zile, activitățile de formare se vor desfășura în cel puțin două zile consecutive.

Criterii de eligibilitate:

La selecția pentru mobilități de formare în cadrul Programului Erasmus+ KA131-HED pot participa:

  • personalul didactic-auxilia
  • personalul de cercetare
  • cadrele didactice cu rol de conducător de doctorat care au o relație contractuală de muncă cu UAIC
  • membrii conducerii executive a UAIC
  • coordonatorii Erasmus+

Mobilitățile de formare se vor desfășura în cadrul săptămânilor de formare (Staff Training Weeks) organizate de către instituțiile eligibile din țările Programului Erasmus+ KA131-HED. Excepție de la această regulă va face personalul implicat în implementarea Programului Erasmus+ KA131-HED și KA171-HED la nivelul universității, personalul de cercetare, conducătorii de doctorat, membrii conducerii executive a UAIC, coordonatorii Erasmus+, care vor putea efectua atât mobilități de formare de tipul staff training weeks, cât și mobilități de tipul job shadowing.

Coordonatorii Erasmus+ vor putea desfășura mobilități de formare în organizații cu care facultățile pe care le reprezintă nu au acord inter-instituțional Erasmus+, cu scopul de a iniția noi parteneriate.

Lista evenimentelor de tip staff training week organizate în țările programului Erasmus+ se poate consulta pe site-ul imotion.

Candidatul selectat se angajează ca, ulterior desfășurării mobilității, să participe la activități de diseminare a mobilității prin prezentări susținute în cadrul evenimentelor instituționale Erasmus+, atât în limba română cât și în limba de lucru a mobilității.

Personalul didactic–auxiliar, personalul de cercetare, conducătorii de doctorat, membrii conducerii executive a UAIC și coordonatorii Erasmus+ care sunt deja selectați pentru o mobilitate de formare sau care au efectuat deja o mobilitate de formare în cadrul Programului Erasmus+ KA131-HED în anul academic 2023-2024 nu sunt eligibili pentru selecție.

 
   

 

1 Se pot finanța mobilități și către state care nu sunt asociate la Programul Erasmus+ KA131-HED, în limita fondurilor disponible și cu condiția semnării prealabile a unui acord bilateral Erasmus+ și în acord cu condițiile de eligibilitate și selecție disponibile la următorul link: Programul Erasmus+ cu Țările Partenere (non-UE)


Selecția candidaților pentru mobilități de formare

  • Selecțiile pentru mobilități Erasmus+ de formare se pot organiza pe tot parcursul anului academic, ori de câte ori personalul UAIC interesat primește confirmări din partea instituțiilor eligibile, pe principiul primul venit, primul servit, până la epuizarea locurilor disponibile.
  • Dosarele de candidatură se depun exclusiv online, pe site-ul uaic.ro, secțiunea Mobilități de formare.
  • Ulterior evaluării dosarului, Biroul Erasmus+ va comunica candidaților statutul de admis / rezervă / respins.
  • Rezultatele selecției se vor comunica o dată pe lună: după prima ședință BECA a fiecărei luni, pentru dosarele depuse în luna anterioară.

Excepțional, comunicarea rezultatelor se va face mai devreme pentru candidaturile depuse în luna martie 2024 și pentru cele care data începerii mobilității este înainte de sau imediat după termenul lunar de publicare a rezultatelor și nu ar fi posibilă demararea și finalizarea procedurilor de deplasare în timp util.

Nu se acceptă schimbări de destinație ulterior selecției.

Personalul didactic–auxiliar, personalul de cercetare, conducătorii de doctorat, membrii conducerii executive a UAIC și coordonatorii Erasmus+ vor putea beneficia de maxim 1 mobilitate de formare pe parcursul unui an academic, în cadrul Programului Erasmus+ KA131-HED.

Documente necesare la dosarul de candidatură:

  • Curriculum Vitae redactat în limba engleză, franceză sau în altă limbă de circulație internațională;
  • Scrisoare de invitație și/sau Training Agreement semnat/ă de instituția gazdă unde se va desfășura mobilitatea (se acceptă o copie scanată transmisă prin email), în care să fie menționată și perioada mobilității;
  • Adeverință de

Modalitatea de evaluare a dosarului de candidatură:

Dosarele de candidatură vor fi analizate de către comisia de selecție stabilită la nivel instituțional, care va decide statutul de admis, respins sau rezervă.

Dosarele incomplete vor fi declarate respinse.

 

Dosarele în care destinația mobilității este o instituție la care candidatul a mai derulat cel puțin 1 mobilitate de formare în ultimii 3 ani vor fi declarate respinse.

Dosarele candidaților care au o mobilitate de formare neefectuată dintr-o selecție anterioară sau care au efectuat deja o mobilitate de formare în anul academic în curs, vor fi declarate respinse.

În mod excepțional, personalul Serviciului Relații Internaționale și membrii conducerii executive a UAIC vor putea participa la selecții pentru a efectua mobilități de formare atât de tipul staff training weeks, cât și de tipul job shadowing ori de câte ori va fi necesar, indiferent de instituția gazdă și în acord cu specificul activității desfășurate.

 

În anul academic 2023-2024, la nivelul UAIC este disponibil un număr de 50 locuri pentru mobilitățile de formare Erasmus+.


În cazul în care, la selecție, sunt depuse mai multe dosare de candidatură decât numărul de mobilități disponibil la nivel instituțional, vor avea prioritate candidații care nu au mai efectuat nicio mobilitate de formare sau au beneficiat de un număr mai mic de mobilități în cadrul programelor Erasmus+ cu Țările Participante, în ultimii 5 ani academici. Celelalte dosare vor fi evaluate de către comisia de selecție și, în cazul în care candidații îndeplinesc criteriile de selecție, vor avea statutul de rezervă până când primesc confirmarea de la Biroul Erasmus+ că sunt fonduri disponibile ca urmare a unor renunțări sau a unor suplimentări de fonduri.

 

Finanțare: Bursa Erasmus

Valoarea grantului individual pentru mobilități de formare Erasmus+ se calculează cumulativ, astfel:

  1. sprijin financiar pentru cheltuielile de transport (grantul pentru transport reprezintă o sumă forfetară, conform calculatorului de distanțe al Comisiei Europene și Anexei 3- Ratele aplicabile, punctul 1);
  2. sprijin financiar pentru cheltuielile de subzistenţă aferente a maximum 2 zile de călătorie (1 zi de transport înainte de prima zi de mobilittate și 1 zi de transport după ultima zi de mobilitate), conform Anexei 3-Ratele aplicabile, punctul 2);
  3. sprijin financiar pentru cheltuielile de subzistenţă aferente a maximum 5 zile de mobilitate (conform Anexei 3-Ratele aplicabile, punctul 2).

Grantul individual total se acordă în conformitate cu Ghidul Programului Erasmus+ și cu regulile de finanțare stabilite de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

Numărul de zile finanţate va fi de maximum 7 (5 zile de mobilitate și 2 zile de călătorie).

În cazul în care durata totală a mobilității este mai mare decât numărul maxim de zile finanţate din fonduri Erasmus+, diferenţa de zile va fi considerată perioadă cu grant zero.

Valoarea sprijinului financiar pentru cheltuielile de subzistenţă aferente perioadei totale de mobilitate se alocă în funcție de țara de destinație astfel:

 

Țara de destinație

EUR/zi

Danemarca, Finlanda, Irlanda, Islanda, Liechtenstein, Luxemburg, Norvegia, Suedia

180

Austria, Belgia, Cipru, Grecia, Germania, Franța, Italia, Malta, Portugalia, Spania, Țările de

Jos

160

Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Polonia, Serbia,

Slovacia, Slovenia, Ungaria, Turcia

140

Dacă beneficiarul de mobilitate solicită finanțare pentru transport, iar mijlocul de transport nu se încadrează în categoria ”green travel2”, grantul de transport se calculează în funcție de distanța de deplasare conform tabelului de mai jos, coloana „Transport standard”.

În cazul în care mijlocul de transport ales se încadrează în categoria „green travel”, grantul de transport se calculează în funcție de distanța de deplasare conform tabelului de mai jos, coloana „Green travel”.

 

Distanța de deplasare

Transport standard

Transport „Green travel”

Între 10 și 99 KM

23 EUR

 

 
   

 

2 Green travel – călătoria pe rutele dus și întors cu mijloace prietenoase cu mediul (autobuz, tren, mașină personală în regim carpooling).


 

Între 100 și 499 KM

180 EUR

210 EUR

Între 500 și 1999 KM

275 EUR

320 EUR

Între 2000 si 2999

KM

360 EUR

410 EUR

Între 3000 și 3999 KM

530 EUR

610 EUR

Între 4000 și 7999

KM

820 EUR

 

8000 KM sau mai

mult

1500 EUR

 

Nu este permisă dubla finanțare a unei mobilități (finanțarea concomitentă din fonduri Erasmus și alte fonduri europene).

 

Plata grantului Erasmus+ pentru mobilitățile de formare se efectuează integral, prin transfer bancar, în contul deschis pe numele titularului de mobilitate, cu maximum 10 zile calendaristice înainte de începerea mobilității (în conformitate cu reglementările naționale), dar numai după semnarea contractului financiar.

 

Termenul limită de desfășurare și finalizare a mobilităților de formare este finalul anului academic 2023 - 2024, respectiv 30 septembrie 2024.